Amintiri despre părinţi.

Amintire
În cultura noastră „bătaia e ruptă din rai”. Acestă zicală însemnă, pentru mulţi, că bătaia aplicată unui copil e un lucru bun. Unii o consideră singura metodă educativă care şi-a dovedit eficienţa de-a lungul timpului. Oare e aşa?

Tatăl meu a fost un om bun, aşa mi-au spus toţi cei care l-au cunoscut. Eu personal am puţine amintiri legate de el, şi asta pentru că a murit foarte tânăr. Îmi amintesc o zi frumoasă în care m-a dus la circ. Aceea este cea mai vie amintire cu el. Pe lângă lucrurile bune, îmi amintesc cel puţin o bataie cu cureaua. Una din acele bătai cu cureaua era pentru că am rupt o poză cu mine. În mintea mea de copil de 3-4 ani, credeam că sunt urâtă în acea poză. Păstrez în ramă poza pe care atunci am vrut să o distrug. E poza articolului de azi. Crezi că nu aş fi învăţat să preţuiesc aceste suveniruri dacă nu luam bătaie?

Legat de reacţia agresivă a tatălui meu faţă de mine, e doar o amintire urâtă.
Nu vreau ca fiica mea să poarte o astfel de amintire despre mine. Pentru mine bătaia e un gest pe care îl fac oamenii slabi. Prea slabi ca să îşi poată controla frustrările.

Bătaia între oameni puternici se dă în ring, la aceeaşi categorie de greutate, nu între un adult cât un munte şi un copil.

Eu pot să condamn părinţii care îşi bat copii, dar cinstit e să spun că există în mine acel impuls. Există în mine acea explozie de furie care mă face să reacţionez după modelul de părinte pe care l-am avut.

Nu am în minte nici o lecţie bună pe care să o fi învăţat pentru că am luat bătaie. Şi totuşi există o lecţie:
Nu vreau să fiu acel fel de părinte. Copilul meu greşeşte, ca orice copil. Încerc să o educ altfel de cum am învăţat pe vremea când eram copil.

În cercul meu de cunoştinţe sunt mulţi cu „multă şcoală”, totuşi şcoala vieţii a fost aceeaşi şi pentru ei. Îi văd, în ipostaza de părinţi,că au aceeaşi dificultate în a-şi controla frustrările în faţa copilului lor care le greşeşte.

Cum să fiu un altfel de părinte? Aceasta e o întrebare grea. Nu există un sigur răspuns şi nici o reţetă valabilă pentru toate cazurile.

Primul lucru pe care am început să-l fac în această direcţie e să-mi cunosc propriile mele limite. Căut răspunsuri la întrebarile: „Ce mă scoate pe mine din sărite?”, „Unde se termină nervii mei?” şi „Cum să nu ajung acolo?”.

Acum ştiu despre mine că nu pot fi singura persoană care se ocupă, 24 din 24 de ore, de acest copil. O iubesc enorm şi apreciez mult momentele petrecute cu ea. Totuşi, sunt mult mai calmă, dacă am în fiecare zi puţin timp pentru mine.

Atunci când sunt calmă şi liniştită pot să mă bucur de energia ei şi de veselia ei. Atunci găsesc soluţii eficiente şi ne-agresive ca să corectez aproape orice greşală în comportamentul ei. Iar ea reflectă ca şi o oglindă starea mea de bine.

Şi dacă ar fi mereu aşa de simplu? Copilul trece prin diferite etape de dezvoltare. Ceea ce a funcţionat ieri, azi poate nu mai e valabil.

Pentru a fi un părinte care nu bate…fii creativ, caută soluţii care se potrivesc familiei tale şi copilului tău. Educă-ţi autocontrolul! Copilul va învăţa multe de la tine.

Pune-mi întrebări şi am să încerc să-ţi dau cel mai bun răspuns.

Cu drag,
Valentina
valentina@parintifericiti.com

Anunțuri

Comentariul tău:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s