Amintirile din copilărie: viaţa de atunci şi viaţa de acum.

Domestic Abuse Copiii se cresc cu dragoste, cu iubire necondiţionată. Se poate descrie aşa de frumos nobilul sentiment şi legătura magică dintre părinte şi copil.
Dar, din păcate foarte mulţi părinţi uită de toată nobleţea şi animalul din ei răbufneşte de fiecare dată când copilul face o greşeală…uneori de mai multe ori pe zi.

Am scris într-un un articol de ce cred americanii că nu e bine să ne batem copiii. Doar ştiu şi eu că diabetul, bolile de inimă şi obezitatea merg mână în mână. Dacă e doar o coinicidenţă faptul că acei oameni au avut o copilărie dificilă?

Americanii cred că e nevoie de campanii pentru a schimba opinia publică cu privire la modul de a educa copiii. Studiile lor arată că au fost eficienţi în campaniile împotriva fumatului. Oamenii au conştientizat riscurile la care se expun dacă fumează, iar cei care o fac, o fac pe plămânii lor, conştienţi fiind de riscuri.

M-am întrebat de ce e bine întipărită în mintea noastră ideea că un copil merită „o bătaie soră cu moartea” să nu mai repete un gest considerat greşit de părinte?

Am găsit un exemplu bun în Amintiri din Copilărie a lui Ion Creangă (1837-1889).

„Şi ne pomenim într-una din zile că părintele vine la şcoală şi ne aduce un scaun nou şi lung, şi după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puţin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan şi l-a lăsat în şcoală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele la şcoală, cu moş Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de şcoală nouă, un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos, şi părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti…[…] de fiecare greşeală să-i ardă şcolarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprinţară şi plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!
– Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui. Şi cu toată stăruinţa lui Moş Fotea şi a lui bădiţa Vasile, Smărăndiţa a mâncat papara, şi pe urmă şedea cu mâinile la ochi şi plângea ca o mireasă, de sărea cămăşa de pe dânsa.”

Creangă este în inimile noastre, am crescut cu poveştile lui. Toţi le ştim indiferent de cât de mult am mers la şcoala. Nu contest valoarea literară a acestui text. Iubeam poveştile lui Creangă. Nu mi-am pus nici o întrebare până de curând.

De ce atunci funcţiona educaţia cu bătaia, iar acum trebuie să facem altfel?

Cum era atunci?

Atunci exista SELECŢIA NATURALĂ. Adică fiecare familie avea cât mai mulţi copii. Câţi dădea Domnul. Nu existau mijloace contraceptive.

Nu toţi copii ajungeau la maturitate. Mulţi mureau la prima infecţie mai gravă. Nu existau antibiotice.

Nu aveau acces la educaţie. Nu se compară ce învăţau ei la şcoală atunci şi ce i se cere acum unui copil de şapte ani.

Marea majoritate a oamenilor de atunci trăiau la ţară. Munceau pământul. Principala lor grijă era să-şi asigure hrana peste iarnă. Acestea sunt nevoi „mici” comparativ cu ce ne dorim noi, în viaţa noastră de azi.

Oamenii erau fericiţi probabil, mai fericiţi decât azi. Trăiau după ritmul dat de anotimpuri. Dormeau când afară se făcea noapte şi se trezeau când răsărea soarele. Mâncarea era „bio”. Făceau mult mai mult efort fizic, doar ca să-şi procure hrana.

Nu cred că erau mai sănătoşi decât acum. Nu trăiau mai mult… ce vă spuneam mai sus: SELECŢIA NATURALĂ. Nu era medicina zilelor noastre să-i salveze, de exemplu de o apendicită. Moartea era acceptată ca un sfârşit inevitabil.

În zilele noastre vrem „să păcălim” moartea…şi reuşim vreo 90 de ani. Ar fi bine să învăţăm să trăim frumos atât cât ne este dat.

Azi copiii sunt „de AUR”. Considerăm eveniment traumatizant o sarcină pierdută. Nu ne permitem să avem 10-12 copii. Sunt puţini cei care fac asta.
Vrem să îi dăm fiecărui copil cel mai bun start în viaţă.
Vrem să se descurce bine la şcoală, să reuşească în viaţă.
Vrem să fie liderii generaţiei lor, să se descurce mai bine decât noi.
Vrem să fie fericiţi.
Avem vise mari pentru copii noştrii.

…Dar azi… ţipăm la ei, îi batem, îi punem la pământ. Le arătăm noi cum se fac oameni.
Copiii care sunt puternici vor supravieţui, poate chiar fără sechele…şi vor deveni oameni.
Iar cei care nu…
…pentru ei NU vom avea a 2-a şansă.

Ar fi bine să renunţăm la unele obiceiuri care au rămas în noi de secole. Ar fi bine să trăim în ziua de azi cu toate avantajele, dar şi cu constrângerile pe care le presupune.

Valentina
valentina@parintifericiti.com

P.S. Am scris două materiale care te pot ajuta în viaţa ta de zi cu zi.
Ghid pentru un somn bun.pdf
şi
Somnul pentru proaspeţii părinţi.pdf
Le poţi primi GRATUIT, dacă dai click AICI

sursa foto

Anunțuri

Comentariul tău:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s