Lecţii de viaţă

HandsLumea aceasta e un loc minunat. Copiii sunt o binecuvântare. Un dar de la Dumnezeu!

Nu ştiu de ce unii copii vin în lume şi aduc cu ei suferinţă. Era şi un diagnostic care acum e din ce în ce mai puţin utilizat „suferinţă hipoxic-ischemică”. Diagnosticul acesta nu dispare din cauză că s-au rezolvat problemele care pot apărea înainte, în timpul sau imediat după naştere şi care pot afecta iremediabil creierul copilului. Cuvântul suferinţă este eliminat din exprimare şi este înlocuit cu termenul encefalopatie, vorbim deci de o „encefalopatie hipoxic ischemică neonatală„.

Am avut şansa să lucrez la unul din cele mai bune spitale din Paris.  Eu eram medic resident şi lucram cu o echipa medicală cu multă experienţă. Aveam la dispoziţie tehnica de vârf disponibilă în acest moment. În ciuda eforturilor noastre ne confruntam cu decese în rândul micilor pacienţi. Unii copii care plecau din secţia noastră aveau şanse mari de supravieţuire, dar cu sechele, în special neurologice. Un număr mic de pacienţi erau cu adevărat salvaţi. Atunci am învăţat că în cazul asfixiei neonatale tratezi şase copii ca să salvezi unul.

Pe lângă complicaţiile apărute la naşterile la termen, în secţia de reanimare neonatală îngrijeam copilaşii prematuri. Dintre cei care supravieţuiau, o bună parte urma să aibă o viaţă cu sechele neurologice.

Acolo, pentru prima dată în viaţa mea am am văzut părinţi puşi în situaţia să aleagă: copil chiar şi cu sechele, sau doar  amintirea unei vieţi stinse înainte să înceapă.

Ceea ce văzusem eu până atuci erau doar părinţi luaţi prin surprindere de nefericitul eveniment. Părinţi cărora nimeni nu le-a spus ce urmează. Părinţi revoltaţi: de felul în care medicul le-a vorbit, a acţionat sau nu a acţionat, de asistente, de moaşe , de spital, de sistemul de sănătate, de soarta lor, de viaţă.

Sunt cazuri în care medicii prezic un viitor sumbru…şi se înşeală! Nimeni nu ştie viitorul. Pentru a prezice o evoluţie, noi medici, utilizăm datele cazului de faţă şi observaţiile anterioare ale unor cazuri similare.

Mulţi dintre copiii care s-au născut prematur sau dintre cei a căror creier a fost afectat în perioada neonatală de lipsa oxigenului (asfixie, hipoxie) dezvoltă sechele neurologice.

Nu m-am putut abţine să pun stupida întrebare: DE CE? se întâmplă aceste lucruri.

Când gândesc raţional, eu, ca şi medic încerc să aflu cauza unui eveniment, să identific factorii care intervin. Să analizez ce factori pot fi modificaţi, pentru ca apoi lucrurile să meargă bine.

Totuşi, în mintea mea revine obsesiv întrebarea: De ce?

Ieri am pus această întrebare unui om cu o viziune diferită asupra vieţii, Pera Novacovici. Mi-a răspuns: „există o teorie conform careia ne alagem singuri corpul înainte să ne reîncarnăm pentru a învata lectiile ce decurg dintr-o viaţă cu un astfel de corp”.

M-a liniştit răspunsul, chiar dacă creştinii nu cred în reîncarnare. Putem lua din acest răspuns partea cu lecţiile. Avem de învăţat lecţii în această viaţă.

  • E o lecţie pentru părinţi să crească un astfel de copil.
  • E o lecţie pentru copil să trăiască diferit fiind.
  • E o lecţie pentru noi toţi cei din jurul unor astfel de cazuri!

Pentru a putea merge mai departe avem nevoie să catalogăm oarecum evenimentele din viaţa noastră. Să le punem o etichetă ca să ştim pe ce raft le aşezăm în cămara noastră de amintiri.

Eu am decis să aşez problema copiilor care vor trăi cu sechele neurologice în categoria „Lecţii de viaţă„.

Cu acest articol deschid un nou capitol în arhiva acestui blog.

Tu poţi interveni activ şi influenţa conţinutul viitoarelor mele articole lăsând un comentariu la acest articol sau scriindu-mi la adresa:

valentina@parintifericiti.com

Am scris pentru tine două materiale care îţi pot fi utile: Ghidul pentru un somn bun.pdf şi Somnul pentru proaspeţii părinţi.pdf Vei primi aceste materiale GRATUIT, prin mail, dacă dai click AICI şi urmezi instrucţiunile.